online web builder
Mobirise

Ultima noapte de dragoste, inataia noapte de razboi.

De Camil Petrescu


Publicat în anul 1930, romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi” este un român modern, psihologic, proustian, un roman al autenticității și al experietelor umane majore. Încadrând în categoria ionicului acest roman, Nicolae Manolescu afirmă că “ teatrul acțiunii se mută înăuntrul constintei”( Eseul “Arca lui Noe”)

Ștefan Gheorghidiu este un student la filozofie, ilustrează problematica intelectualului care trece prin două experiențe majore: iubirea și războiul. Personaj modern, complex, un intelectual analitic, lucid, care caută absolutul și formează o ierarhie prin conflictul interior, care prsupune o modificare continuă a percepțiilor, o succesiune a revelației produse în planul constintei. Protagonistul este personaj narrator, cea ce presupune că toate faptele sunt prezentate din unicul punct de vedere al acestuia. În consturctia personajului, se reflectă principiile estetice ale lui Camil Petrescu, un important theoretician al romanului moder: autenticitatea, substantialitatea, anticolofilismul. De asemenea, tehnicile narrative definitorii pentru românul psihologic moder, devin modalități de caracterizare a personajului: acronimia, fluxul constintei, memoria involuntară, tehnică jurnalului etc.

Titlui sugerează conținutul textului. Metaforele “ultima noapte de dragoste”, “intaia noapte de razboi” anticipează cele două experiențe ale protagonsitului.

Incipitul fixează timpul chronologic, obiectiv “primavera anului 1916” , dar estential este timpul psihologic, timpul amintirii. Protagonistul este înfățișat în ipostază de sublocotenet proaspăt înrolat. Indică perspectiva narativă de tip subiectiv ( focalizare intense), cea ce presupune că toate faptele sunt prezentate din unicul punct de vedere al personajului-narator. O discuție la popotă despre un caz monde nil determină pe Gheorghidiu să-și exprime viziunea despre iubire: o iubire mare e mai curând un proces de autosugestie”, “orice iubire este un mono ideism, voluntary la început, pathogen pe urma”, “simbioza sufleteasca”. De asemenea această discuție are rol de a declanșă amintirea.

Acțiunea este rezumată la începutul capitolului al doilea:” Eram însurat de doi ani și jumatatee cu o colegă de la universitate și bănuiam că mă inseala”.

Iubirea lui Ștefan Gheorghidiu s-a născut din orgoliul de a fi admirat de către Ela, cea mai frumoasă dintre sudentele de la litere.

O moștenire surprinzătoare primită de la unchiul Tache, modifică relația conjugală, le tulbură fericirea,întrucât Ela se schimbă, devine interesată de viață mondenă și de lumea afacerilor; lui I se pare că Ela incearaca să îl schimbe și pe el, devenindu-I din ce în ce mai clar că sun extrem de diferiți, au valori diferite.

O scenă semnificativă pentru luciditatea lui Gheorghidiu este excursia la Odobești, când se declanșează criză de gelozie. Astfel, Ela petrece foarte mult timp în apropierea unui anumit G., avocat cunoscut recent și un bun dansator de tango. Dincolo de gelozie, suferința provine din îndepărtarea Elei de idealul său, creerea unei contradicții între ce gândește și ce simte “ că o armată care și-a pregătit ofensivă într-o singură directive nu mai puteam schimbă bază pasiunii mele” și din orgoliul masculi și intellectual ce îl detremina să disimuleze, să afișeze indiferentă față de ceilalți și pe altă parte, să sip una întrebări asupra eficienței inteligenței sale. Analizând-o pe Ela, Gheorghidiu se analizează, în primul rând, pe el însuși. Când gelozia lui și cochetaira ei devin incompatibile se despart pentru o vreme; se reîntâlnesc întâmplător pe stradă în față unui chioșc de ziare și, după o discuție banală, Gheoghidiu are relevanță unei iubiri absolute. “Simteam că femeia asta era a mea în exemplar unic […] că ne întâlnisem ca la începutul lumii.”

Conflictul central este de tip interior și constă într-o succesiune de revelații care se petrec în planul constintei

Războiul nu este de la bun început trăit în mod authentic, pentru că, inițial, frontul contribuie dor contextului unei alte drame, a geloziei. Într-un moment ulterior, Gehoghidiu caută “razboiul adevarat” despre care scriu ziarele sau despre care a citit în cartea de istorie! Când participă la o luptă adevărată, imaginea este apocaliptică, iar sentimentele sunt de teamă, lașitate și panică. Ultima noapte este primul român în care războiul este dezumanizat.

O altă secvența relevanță pentru luciditatea lui Ștefan Ghorghidiu este un atac al armatei române descries în capitolul intitulat “ne-a acoperit pămantul lui dumnezeu”! Narațiunea se realizează la persoană I plural, pentru că, spre deosebire de iubire, războiul este o experientă colectivă.

Finalul romanului este de tip deschis. Rănit pe front, Gheorghidiu primește o permisie, se-ntoarce la București; unde găsește o scrisoare anonimă care i-ar confirmă bănuielile. O citește indifferent și se desparte de Ela, lăsându-I “tot trecutul, toate aminitirile”; pentru că nu o mai iubește. Madona “cu ochi albaștri , vii că două întrebări de clestar” a devenit în final “femeia asta”.

Principală idee reflecatata în român prin protagonist este cea a intelectualului pentru care devine un “ Pat al lui Procust”. Astfel, Gheorghidiu nu este un inadaptat, ci un intellectual, cu valori spiritual absolute, care nu vrea să se adapteze unei societăți superficiale. Pe deo parte, iubirea lui pentru Ela este anulată de experiență războiului care înseamnă asumarea unui destin colectiv și o reașează în ierarhie a evenimentelor. Pe de altă parte, asemenea lui G. D. Ladima, atribuie femeii iubite însușirile unui ideal și cea ce iubește este o imagine creeata de el însuși, din nevoia de a transformă absolutul într-un element tangibil.

În concluzie, românul “Ultima Noapte de dragoste, întâia noapte de razboi” constituie un personaj complex, autoreflexiv, care filtrează problemele majore ale existenței în planul conștiintei și creează un reper în evoluția prozei modern psihologice.

Mobirise is an easy website builder - just drop site elements to your page, add content and style it to look the way you like.


Publicat în anul 1930, romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi” este un român modern, psihologic, proustian, un roman al autenticității și al experietelor umane majore. Încadrând în categoria ionicului acest roman, Nicolae Manolescu afirmă că “ teatrul acțiunii se mută înăuntrul constintei”( Eseul “Arca lui Noe”).

Specififc romanului psihologic modern se renunță la omnisicenta și tematica rurală; estista o preferința pentru narațiunea la pers I și pentru intelectualizare. Astfel, personajul-narator este Ștefan Gheorghidiu, ilustrează condiția intelectualului care trece prin două experiențe majore: iubire și război. Tehnicile narrative specific sunt: tehnică jurnalului, acronimia, fluxul constintei și memoria involuntară.

Prozator, dramaturg, poet, Camil Petrescu este un important theoretician al romanului modern, în perioadă interbelică. Își exprimă principiile estetice în studiul “Noua structură și operă lui Marcel Proust”: autenticitatea, substantialitatea, anticolofilismul și sincronizarea.

Titlui sugerează conținutul textului. Metaforele “ultima noapte de dragoste”, “intaia noapte de razboi” anticipează cele două experiențe ale protagonsitului.

Incipitul fixează timpul chronologic, obiectiv “primavera anului 1916” , dar estential este timpul psihologic, timpul amintirii. Protagonistul este înfățișat în ipostază de sublocotenet proaspăt înrolat. Indică perspectiva narativă de tip subiectiv ( focalizare intense), cea ce presupune că toate faptele sunt prezentate din unicul punct de vedere al personajului-narator. O discuție la popotă despre un caz monde nil determină pe Gheorghidiu să-și exprime viziunea despre iubire: o iubire mare e mai curând un proces de autosugestie”, “orice iubire este un mono ideism, voluntary la început, pathogen pe urma”, “simbioza sufleteasca”. De asemenea această discuție are rol de a declanșă amintirea.

Acțiunea este rezumată la începutul capitolului al doilea:” Eram însurat de doi ani și jumatatee cu o colegă de la universitate și bănuiam că mă inseala”.

Iubirea lui Ștefan Gheorghidiu s-a născut din orgoliul de a fi admirat de către Ela, cea mai frumoasă dintre sudentele de la litere.

O moștenire surprinzătoare primită de la unchiul Tache, modifică relația conjugală, le tulbură fericirea,întrucât Ela se schimbă, devine interesată de viață mondenă și de lumea afacerilor; lui I se pare că Ela incearaca să îl schimbe și pe el, devenindu-I din ce în ce mai clar că sun extrem de diferiți, au valori diferite.

O scenă semnificativă pentru temă este excursia la Odobești, când se declanșează criză de gelozie. Astfel, Ela petrece foarte mult timp în apropierea unui anumit G., avocat cunoscut recent și un bun dansator de tango. Dincolo de gelozie, suferința provine din îndepărtarea Elei de idealul său, creerea unei contradicții între ce gândește și ce simte “ că o armată care și-a pregătit ofensivă într-o singură directive nu mai puteam schimbă bază pasiunii mele” și din orgoliul masculi și intellectual ce îl detremina să disimuleze, să afișeze indiferentă față de ceilalți și pe altă parte, să sip una întrebări asupra eficienței inteligenței sale. Analizând-o pe Ela, Gheorghidiu se analizează, în primul rând, pe el însuși. Când gelozia lui și cochetaira ei devin incompatibile se despart pentru o vreme; se reîntâlnesc întâmplător pe stradă în față unui chioșc de ziare și, după o discuție banală, Gheoghidiu are relevanță unei iubiri absolute. “Simteam că femeia asta era a mea în exemplar unic […] că ne întâlnisem ca la începutul lumii.”

Conflictul central este de tip interior și constă într-o succesiune de revelații care se petrec în planul constintei

Războiul nu este de la bun început trăit în mod authentic, pentru că, inițial, frontul contribuie dor contextului unei alte drame, a geloziei. Într-un moment ulterior, Gehoghidiu caută “razboiul adevarat” despre care scriu ziarele sau despre care a citit în cartea de istorie! Când participă la o luptă adevărată, imaginea este apocaliptică, iar sentimentele sunt de teamă, lașitate și panică. Ultima noapte este primul român în care războiul este dezumanizat.

Semnificativ pentru acest punct de vedere este capitolul intitulat “ne-a acoperit pământul lui dumnezeu”! Narațiunea se realizează la persoană I plural, pentru că, spre deosebire de iubire, războiul este o experiență colectivă.

Finalul romanului este de tip deschis. Rănit pe front, Gheorghidiu primește o permisie, se-ntoarce la București; unde găsește o scrisoare anonimă care i-ar confirmă bănuielile. O citește indifferent și se desparte de Ela, lăsându-I “tot trecutul, toate aminitirile”; pentru că nu o mai iubește. Madona “cu ochi albaștri , vii că două întrebări de clestar” a devenit în final “femeia asta”.

Principală idee reflecatata în român prin protagonist este cea a intelectualului pentru care devine un “ Pat al lui Procust”. Astfel, Gheorghidiu nu este un inadaptat, ci un intellectual, cu valori spiritual absolute, care nu vrea să se adapteze unei societăți superficiale. Pe deo parte, iubirea lui pentru Ela este anulată de experiență războiului care înseamnă asumarea unui destin colectiv și o reașează în ierarhie a evenimentelor. Pe de altă parte, asemenea lui G. D. Ladima, atribuie femeii iubite însușirile unui ideal și cea ce iubește este o imagine creeata de el însuși, din nevoia de a transformă absolutul într-un element tangibil.

În concluzie, românul “Ultima Noapte de dragoste, întâia noapte de razboi” constituie un personaj complex, autoreflexiv, care filtrează problemele majore ale existenței în planul conștiintei și creează un reper în evoluția prozei modern psihologice.

Inscriete acum!

Inscriete pentru a primii notificari pe mail.

Urmarestene!